Organismele de standardizare analizeaza metode de cooperare mai stransa in privinta vehiculelor electrice
14 februarie 2012. ISO, cel mai mare dezvoltator de standarde internationale din lume, si organizatia de dezvoltare a standardelor din SUA, SAE International, discuta in prezent modalitati de intarire a cooperarii in domeniul mijloacelor electrice de transport si in sectorul auto.
Cu ocazia intalnirii de pe 7 februarie a liderilor celor doua organizatii la sediul din Berlin al membrului ISO din Germania, DIN, au fost investigate noi posibilitati de lucru in echipa la unele proiecte atent selectionate.
La intrevedere au participat Mario Beier, director de proiect la Biroul de Electromobilitate DIN, RĂ¼diger Marquardt, vicedirector DIN, Kevin McKinley secretarul general adjunct ISO, dr. Torsten Bahke, director DIN, Rob Steele, secretarul general ISO, dr. David Schutt, presedintele consiliului de administratie SAE si Jack Pokrzywa, director SAE responsabil de standardele dedicate vehiculelelor de la sol.
Cooperarea dintre ISO si organizatiile reprezentative din domeniul standardizarii, cum este SAE, nu numai ca reflecta dorinta industriei auto de a detine standarde globale armonizate, ci este si recomandata in mod explicit intr-o schema germana de standardizare a elecrotromobilitatii, de unde si interesul crescut aratat de DIN.
Intrevederea dintre ISO si SAE a avut loc la invitatia DIN si a reprezentat expresia unor progrese inregistrate de schema germana de standardizare. Discutiile purtate de ISO si de SAE la Berlin au urmat unei serii de discutii preliminare care au avut loc anul trecut.
Biroul de Electromobilitate DIN se ocupa de elaborarea standardelor si a specificatiilor dedicate sectorului de electromobilitate si coordoneaza dezvoltarea unei pozitii germane in privinta subiectelor care pot fi introduse in standardizarea internationala intr-un stadiu incipient. (dupa un comunicat de presa al ISO.org)